Adresă

Str.Sporturilor nr.10, bl.17, sc.B, et.3, ap.13, Sfantu Gheorghe, Judetul Covasna

Telefon

Telefon

Email

Cazare

Date bancare

Asociatia Chinologica COVASNA

CIF 33016968

CONT RON - RO66BTRLRONCRT0243968601

CONT EURO: RO16BTRLEURCRT0243968601

SWIFT: BTRLRO22

Competiții 2024

Parteneri

Sponsori oficiali

Sponsori Covasna Winner 2023

Sponsor Diamant

Sponsor Gold

Asociația Chinologică Covasna
© 2021 Toate drepturile rezervate.

COMUNICAT DE PRESĂ

16.04.2024

Avand in vedere mesajul de protest transmis de doamna Florica Berindeie pe aplicatiile de mesagerie electronica, precum si dezinformarea publica pe care doamna Florica Berindeie a postat-o in 2 randuri pe pagina sa de Facebook privind cele 350 milioane de lei ce se incaseaza din emiterea a 1 milion de adeverinte pentru caini necesare la politie in conditiile OUG nr. 55/2002, republicata si modificata, privind regimul de detinere a cainilor periculosi si agresivi, Asociatia Chinologica Romana (AChR), afiliata la Federatia Chinologica Internationala (FCI) precizeaza urmatoarele:

Conform dispozitiilor art. 2 alin. 2 pct. 4 din Statutul AChR, valorile urmarite si promovate de AChR sunt:

  1. bunastarea cainilor si prevenirea aplicarii de rele tratamente si cruzimi asupra lor;
  2. cresterea, conservarea si ameliorarea fondului canin de rasa pura, utilitar, sportiv si de vanatoare existent in Romania;
  3. profesionalismul in activitatea chinologica;
  4. schimbul liber de informatii (date factuale) si opinii (judecati de valoare);
  5. evitarea si sanctionarea dezinformarii, denigrarii, discriminarii, hartuirii, a comportamentului agresiv fizic sau verbal si a altor forme de atingere a dreptului la imagine si la integritate fizica si psihica;
  6. toleranta si buna intelegere intre toate persoanele care actioneaza in domeniul chinologic.

Unul dintre obiectivele AChR, prevazut la art. 2 alin. 2, pct. 15 din Statutul AChR il constituie prevenirea si sanctionarea dezinformarii, denigrarii, discriminarii, hartuirii, a comportamentului agresiv fizic sau verbal si a altor forme de atingere a dreptului la imagine si la integritate fizica si psihica.

Conform dispozitiilor art. 27 alin. 1 pct. 12 din Statutul AChR, membrii membrilor AChR au obligatia sa nu dezinformeze prin propriile opinii si informatii si sa ia masuri rezonabile de verificare a autenticitatii opiniilor si informatiilor altor persoane pe care le fac publice cu orice ocazie si in orice mediu de comunicare (fizic – prezenta personala, reviste, ziare, magazine, flyere, afise, manifeste etc. sau electronic – telefonic, posta electronica, retele sociale, site-uri de internet, mesaje SMS, WhatsApp si similare etc.), inclusiv, dar nelimitat, cu ocazia postarii in mediul on-line a propriilor opinii sau a opiniilor altor persoane ori cu ocazia participarii la adunari publice, proteste, competitii canine si alte evenimente chinologice, sedinte ale organelor de conducere si ale organismelor cu activitate chinologica, intrevederi personale directe, convorbiri telefonice, teleconferinte etc.

Conform Statutului AChR se prevede ca prin dezinformare se intelege o serie de informații al căror caracter fals sau inselător poate fi verificat si care, in mod cumulativ:

  1. sunt create, prezentate si diseminate pentru a obține un castig economic sau pentru a induce publicul in eroare, in mod deliberat si
  2. pot provoca un prejudiciu public.

Noțiunea de „dezinformare” nu include publicitatea inselătoare, erorile de citare, satira si parodia sau stirile si comentariile partizane identificate in mod clar si nu aduce atingere obligațiilor legale, codurilor de autoreglementare din domeniul publicității si standardelor privind publicitatea inselătoare.

In spiritul valorilor, obiectivelor, obligatiilor si definitiei de mai sus, prevazute in actul fundamental al AChR, respectiv in Statut, AChR si conducerea acesteia a fost si este deschisa dialogului cu toti iubitorii de animale, in general,  si cu toti crescatorii de caini in particular.

Cu toate acestea, in spiritul dialogului civilizat, real si constructiv fata de recentul mesaj de protest transmis de doamna Florica Berindeie pe aplicatiile de mesagerie electronica, care constituie un punct de vedere respectat ca atare, conducerea AChR are rezerve fundamentale si pozitii diametral opuse cu privire la oportunitatea si legalitatea solicitarilor continute in mesajul de protest si denunta dezinformarea publica pe care doamna Florica Berindeie a postat-o in 2 randuri pe pagina sa de Facebook privind cele 350 milioane de lei ce se incaseaza din emiterea a 1 milion de adeverinte pentru caini necesare la politie in conditiile OUG nr. 55/2002, republicata si modificata, privind regimul de detinere a cainilor periculosi si agresivi, asa cum vom arata in cele ce urmeaza.

 

Prima solicitare continuta in mesajul de protest: 

  1. AChR sa devina instituție de utilitate publica, supusa controlului autoritatilor romane.

Punctul de vedere al conducerii AChR:

Notiunea de instituție de utilitate publica NU exista in legislatia romaneasca.

In schimb, exista notiunile de autoritate publica, institutie publica, persoana juridica de interes public, organizatie profesionala de interes public, persoana juridica de utilitate publica si chiar asociatie, fundatie sau federatie cu statut de utilitate publica.

Pe de alta parte, la fel ca toate celelalte asociatii, fundatii si federatii care NU au statut de utilitate publica (printre care se numara de exemplu, Uniunea Nationala a Avocatilor din Romania, Uniunea Nationala a Notarilor Publici din Romania,  Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti, Colegiile Consilierilor Juridici din Romania, Colegiul Medicilor Veterinari din Romania etc.), AChR este supusa controlului tuturor autoritatilor romane cu atributii in domeniile in care AChR activeaza.

Iata deci ca pentru a fi ”supusa controlului autoritatilor romane” o asociatie, fundatie, federatie sau uniune, deci inclusiv AChR, nu trebuie sa detina statutul de utilitate publica.

Mai mult decat atat, este de notorietate ca de-a lungul existentei sale, AChR a fost in mod efectiv controlata de catre autoritatile fscale si de catre organele de cercetare penala, desi NU a dobandit niciodata statutul de utilitate publica.

Pe de alta parte, conform dispozitiilor OG nr. 26/2000, optiunea de a dobandi sau nu statutul de utilitate publica apartine fiecarei asociatii, fundatii, federatii sau uniuni interesate, care decide in mod liber, in forul sau de conducere, daca este interesata sa dobandeasca sau nu acest statut, Guvernul Romaniei fiind cel care, pe baza cererii in acest sens sa recunoasca  sau nu asociatiei, fundatiei, federatiei sau uniunii interesate statutul de utilitate publica.

La nivelul AChR, oportunitatea dobandirii statutului de utilitate publica a fost analiza inca din cursul anului 2003, concluzionandu-se ca o astfel de recunoastere NU este nici oportuna si nici benefica activitatii AChR, intrucat cele 2 drepturi prevazute de OG nr. 26/2000 in favoarea asociatiilor si fundatiilor de utilitate publica, respectiv de a i se atribui in folosinta gratuita bunuri proprietate publica si de a mentiona in documentele pe care le intocmeste ca este de utilitate publica NU justifica in niciun caz asumarea a 3 obligatii suplimentare fata de numeroasele obligatii deja stipulate in legislatia comunitara si nationala cu care AChR trebuie sa se conformeze.

Nu in ultimul rand, constatam ca din datele existente la nivelul Secretariatului general al Guvernului disponibile aici https://www.just.ro/rapoarte-de-activitate-si-situatii-financiare-anuale-asociatii-si-fundatii-recunoscute-ca-fiind-de-utilitate-publica/, la nivelul intregii tari sunt la acest moment doar 81 de asociatii, fundatii, federatii si uniuni de utilitate publica, adica doar 0,00057% din totalul celor 139.901 de asociatii, fundatii, federatii si uniuni inregistrate din Romania la data de 08.04.2024 ale caror date de identificare sunt disponibile aici:

https://www.just.ro/wp-content/uploads/2024/04/08_04_2024Asociatiil.pdf;

https://www.just.ro/wp-content/uploads/2024/04/08_04_2024Fundatii.pdf;

https://www.just.ro/wp-content/uploads/2024/04/08_04_2024Federatii.pdf;

https://www.just.ro/wp-content/uploads/2024/04/08_04_2024Uniuni.pdf,

astfel incat dobandirea statutului de utilitate publica pare a NU fi fost oportuna pentru majoritatea covarsitoare a acestor entitati private.

A doua solicitare continuta in mesajul de protest: 

  1. Cartea de origine sa devina parte a unui agenții  guvernamentale.

Punctul de vedere al conducerii AChR:

Potrivit Statutului AChR prin Cartea de Origine Romana (COR) se intelege atat organismul tehnic al AChR, organizat si care functioneaza in baza regulamentului propriu aprobat de Consiliul director AChR, cat si registrul genealogic omonim al cainilor de rasa pura al membrilor membrilor AChR.

Actuala legislatie comunitara si nationala NU prevede si NU permite unei agenții  guvernamentale sa preia o structura, un organism tehnic sau un registru al unei entitati private, deci nici COR din cadrul AChR NU poate fi preluat/a de catre o agentie guvernamentala, astfel incat aceasta solicitare este in mod evident nelegala.

A treia solicitare continuta in mesajul de protest: 

  1. Controlul reproducției și centralizarea comercializării de microcipuri.

Punctul de vedere al conducerii AChR:

AChR NU are nici competentele legale, nici scopul sau obiectivele statutare ori regulamentare, nici personalul, nici logistica si nici fondurile necesare pentru efectuarea controlului reproductiei TUTUTOR cainilor din Romania, astfel incat si acesta solicitare apare in mod vadit ca nelegala.

In schimb, fiind preocupata de bunastarea cainilor, de prevenirea aplicarii de rele tratamente si cruzimi asupra lor, precum si de cresterea, conservarea si ameliorarea a fondului canin de rasa pura, utilitar, sportiv si de vanatoare existent in Romania, AChR a implementat si respecta Regulamentul FCI de crestere a cainilor de rasa pura (care se aplica in mod direct si in Romania), Strategiile de crestere ale FCI, precum si Regulamentul AChR de crestere a cainilor de rasa pura, care privesc EXCLUSIV acei caini de rasa pura care apartin membrilor membrilor AChR, care s-au angajat sa respecte statutele si regulamentele FCI si AChR.

Centralizarea comercializarii de microcipuri NU este in competenta legala a AChR, ci a Colegiului Medicilor Veterinari din Romania (CMVR), astfel incat si aceasta solicitare este atat nelegala cat si inoportuna de vreme ce exista deja o entitate care o are o astfel de competenta legala.

A patra solicitare continuta in mesajul de protest: 

  1. Rol activ, real în apărarea intereselor crescătorilor si combaterea comerțului ilegal cu caini.

Punctul de vedere al conducerii AChR:

AChR are deja un rol activ si real in apararea intereselor crescatorilor de caini care sunt membrii ai membrilor sai si care care s-au angajat sa respecte statutele si regulamentele FCI si AChR, ceilalti crescatori de caini din Romania nefiind tinuti de aceste statute si regulamente.

Un exemplu in acest sens il constituie imprejurarea ca toti crescatorii de caini care sunt membrii ai membrilor sai si care care s-au angajat sa respecte statutele si regulamentele FCI si AChR, primesc recunoasterea muncii lor prin permiterea participarii la competitiile canine organizate sub egida FCI si AChR, precum si prin eliberarea sau nostrificarea de pedigree recunoscute de FCI si de catre toti membrii si partenerii sai pentru cainii obtinuti cu respectarea Regulamentului FCI de crestere a cainilor de rasa pura (care se aplica in mod direct si in Romania), Strategiilor de crestere ale FCI, precum si Regulamentului AChR de crestere a cainilor de rasa pura.

Desi NU are nici competentele legale, nici scopul sau obiectivele statutare sau regulamentare, nici personalul si nici logistica si nici fondurile necesare pentru combaterea comertului ilegal cu caini, AChR a colaborat de fiecare data cand i-a fost solicitat sprijinul in acest sens de catre autoritatile si institutiile publice cu atributii in acest domeniu.

In plus, AChR cauta in permanenta noi modalitati de a-si extinde rolul sau activ si sa apere interesele crescatorilor care sunt membrii ai membrilor sai si care care s-au angajat sa respecte statutele si regulamentele FCI si AChR, orice sugestie concreta ce poate fi pusa in aplicare fiind binevenita.

A cincea solicitare continuta in mesajul de protest: 

  1. Instituționalizarea noțiunii de arbitru și delegarea acestora transparent și nu în funcție de interesele particulare ale conducerii Achr.

Punctul de vedere al conducerii AChR:

In sistemul statutar si regulamentar instituit de FCI si AChR sunt foarte clar prevazute conditiile pentru dobandirea acestei calitati, modalitatile de formare initiala si continua a arbitrilor, drepturile, obligatiile acestora, inclusiv modalitatea transparenta de delegare a arbitrilor la competiile canine nationale si internationale organizate sub egida FCI si AChR, pe baza invitatiilor primite de la organizatori, a competentelor arbitrilor si a acceptului prealabil al acestora.

Apreciem astfel ca arbitrii FCI si AChR sunt foarte bine ”institutionalizati” in sistemul statutar si regulamentar instituit de FCI si AChR, cu precizarea ca statutele si regulamentele FCI si AChR privind arbitrii si competitiile canine NU se aplica arbitrilor formati, atestati si instruiti in baza statutelor si regulamentelor altor asociatii si federatii chinologice.

Fata de cele de mai sus, respingem categoric afirmatia privind delegarea arbitrilor ”în funcție de interesele particulare ale conducerii Achr”.

A sasea solicitare continuta in mesajul de protest: 

  1. Schimbarea formei de organizare a Achr și a asociațiilor teritoriale, într o singura instituție cu filiale și aceasi contabilitate complet transparenta.

Punctul de vedere al conducerii AChR:

AChR si membrii sai sunt organizati sub forma de asociatii, persoane juridice de drept privat, independente din punct de vedere organizatoric si legal, cu conducere, sedii, activitati economice, evidente contabile si patrimonii proprii, sub imperiul OG nr. 26/2000.

”Schimbarea formei de organizare a AChr și a asociațiilor teritoriale într o singura instituție cu filiale” ar presupune mai intai pierderea personalitatilor juridice, a independentei organizatorice si legale, a activitatilor economice si a patrimoniilor proprii ale acestor asociatii si fuzionarea lor in conditiile art. 34^1 si art. 34^2 din OG nr. 26/2000, NUMAI pe baza deciziilor unanime in acest sens ale tuturor membrilor organelor de conducere ale AChR si ale asociatiilor teritoriale, iar apoi transformarea asociatiilor teritoriale in filiale, ceea ce NU este prevazut si permis de dispozitiile OG nr. 26/2000.

Iata deci ca o astfel de solicitare NU este posibila din punct de legal si, chiar si numai din acest considerent, NU poate fi implementata.

Pe de alta parte, aceasta solicitare este si un non-sens juridic si organizatoric, fiind chiar si inoportuna caci NU exista nicio justificare obiectiva pentru ca, mai intai, toate aceste asociatii sa isi piarda personalitatea juridica, independenta organizatorica si legala, activitatile economice si patrimoniile proprii prin fuziune (ceea ce este permis de lege), pentru ca mai apoi aceste asociatii sa se transforme in filiale cu personalitate juridica (adica tot cu personalitate juridica ca si asociatiile initiale) ale AChR, transformare care NU este insa permisa de lege.

Mai mult decat atat, filialele avand personalitate juridica este obligatoriu ca fiecare dintre acestea sa isi tina contabilitatea proprie, deci NU este posibila nici tinerea ”aceleiasi” singure contabilitati, asa cum este mentionat in solicitare.

Nu in ultimul rand, este de notorietate faptul ca situatiile financiare anuale si verificate de catre cenzorii AChR si ai fiecarui membru AChR, sunt aprobate de catre Adunarile generale ale acestora, sunt inregistrate la ANAF si apoi sunt publicate pe site-ul de internet al ANAF in conditii de totala transparenta.

A saptea solicitare continuta in mesajul de protest: 

  1. Adunările generale  ale filialelor din teritoriu sa devina realitate  și sa dea câte 5 delegați la adunarea generala achr  ,aleși prin vot secret de asociațiile din teritoriu  fără liste anterior făcute de către ACHR.

Punctul de vedere al conducerii AChR:

Contrar celor mentionate in aceasta solicitare si in concordanta cu dispozitiile OG nr. 26/2000, ale Legii nr. 82/1991 si ale Codului fiscal, AChR si membrii sai au obligatia de a tine cel putin cate o Adunare generala anuala in primul trimestru al fiecarui an.

De la infiintarea sa, AChR a tinut in fiecare an cel putin o Adunare generala, in conditiile de reprezentativitate si transparenta prevazute in Statutul AChR.

Intrucat potrivit Statutului AChR reprezentativitatea la Adunarile generale AChR este data de numarul de membri al fiecarui membru AChR, apreciem ca este neregulamentar, incorect si inoportun ca fiecare membru AChR sa aiba ACELASI numar de 5 voturi in Adunarea generala, indiferent de numarul de membrii si, in mod automat, indiferent de volumul activitatilor chiologice desfasurate.

Intrucat OG nr. 26/2000 prevede ca organizarea si desfasurarea Adunarilor generale se face in conditiile  statutelor fiecarei asociatii, este nelegala si inoportuna desemnarea reprezentantilor in Adunarea generala a AChR in mod obligatoriu de catre adunarile generale ale membrilor AChR (de vreme ce acestia pot fi desemnati de catre consiliile directoare sau de catre presedintii membrilor AChR) si in mod obligatoriu prin vot secret ( de vreme ce votul secret NU este prevazut de lege).

In plus, respingem categoric afirmatia privind existenta unor ”liste anterior făcute de către ACHR”, fiecare membru AChR avand libertatea de a-si desemna in mod independent reprezentantii in cadrul Adunarilor generale ale AChR.

.

A opta solicitare continuta in mesajul de protest: 

  1. Angajarea pe criterii de competenta a unui manager general, care sa gestioneze în mod constructiv pentru membrii asociației,acesta structura. Manager  care sa răspundă contractual pentru activitatea în cadrul instituției.

Punctul de vedere al conducerii AChR:

Managerul general la care se face referire in solicitare este Directorul executiv, in persoana domnului Cristian Stefanescu, care este si Presedintele AChR, care a fost desemnat de catre Consiliul director AChR pe criterii de competenta, din randul propriilor membrii care au fost alesi chiar de catre Adunarea generala.

Directorul executiv isi desfasoara activitatea atat pe baze statutare si regulamentare FCI si AChR, cat si pe baze contractuale, respectiv in baza contractului individual de munca.

Directorul executiv actioneaza impreuna cu ceilalti membri ai Comitetului executiv si cu ceilalti membri ai Consiliului director si pune in aplicare hotararile Adunarilor generale si deciziile Comitetului executiv si ale Consiliului director.

Avand in vedere rezultatele voturilor obtinute de catre Directorul executiv in persoana domnului Cristian Stefanescu, care este si Presedintele AChR, la toate sedintele Adunarilor generale, apreciem ca acesta a primit de mai multe ori votul de incredere al membrilor AChR pentru gestionarea in mod constructiv a AChR in interesul membrilor AChR si al membrilor membrilor AChR.

A noua solicitare continuta in mesajul de protest: 

  1. Președenția achr sa fie onorifica și nerenumerata !

Punctul de vedere al conducerii AChR:

Conform art. 9 alin. 16 din Statutul AChR, functia de membru in Consiliul director este onorifica si nu poate fi retribuita. Nu se considera ca un membru al Consiliului director este retribuit in cazul in care acesta cumuleaza functia sa de membru in Consiliul director sau in Comitetul executiv cu cea de salariat al A.Ch.R., angajat pe baza de contract individual de munca.

In aceste conditii, rezulta in mod evident ca presedintia AChR asigurata de catre un membru al Consiliului director este onorifica si neremunerata, astfel incat solicitarea este inoportuna.

A zecea solicitare continuta in mesajul de protest: 

  1. Demiterea forului director și alegerea prin vot de către asociațiile tetitoriale.

Punctul de vedere al conducerii AChR:

Potrivit art. 9 alin. 1 din Statutul AChR, Consiliul director se compune din 7 membri alesi de Adunarea generala, pentru o perioada de 4 ani.

Cata vreme la precedenta Adunare generala ce a avut loc in data de 16.03.2024 NU s-a propus demiterea Consiliului director, iar urmatoarele alegeri se vor desfasura anul viitor, nu exista nicio justificare obiectiva pentru care ar putea fi convocata o Adunare generala extraordinara in acest an pentru demiterea Ccnsiliului director, astfel incat si aceasta solicitare este inoportuna.

A unsprezecea solicitare continuta in mesajul de protest: 

  1. Contractele comerciale ale Achr sa fie responsabilitatea deplina a Adunării generale Achr.

Punctul de vedere al conducerii AChR:

Potrivit dispozitiilor art. 24 alin. 2 lit. b din OG nr. 26/2000, Consiliul director încheie acte juridice în numele şi pe seama Asociaţiei.

In aceste conditii, este inoportuna si nefezabila solicitarea de incheiere a contractelor comerciale cu aprobarea Adunarii generale AChR, mai ales ca Adunarea generala se intruneste o data pe an, fiind nefezabila si costisitoare intrunirea, organizarea si tinerea a cate unei Adunari generale pentru fiecare contract comercial pe care AChR trebuie s il incheie.

A douaspreprezecea si a treisprezeca solicitare continuta in mesajul de protest: 

  1. Comisia de etica și disciplina sa aibă un caracter de seriozitate și sa nu fie o metoda de represiune.
  2. Elaborarea unui regulament de etica și disciplina.

Punctul de vedere al conducerii AChR:

Potrivit dispozitiilor Statutului AChR, Comisa de Etica si Disciplina are rol consultativ al Consiliului director, este organizata si isi desfasoara activitatea in conditiile statutelor si regulamentelor FCI si AChR

Regulamentul Comisiei de Etica si Disciplina este aprobat de Consiliul director si este afisat pe site-ul oficial de internet www.ach.ro, la adresa https://ach.ro/regulamente/regulament-ced.pdf

Respingem categoric afirmatia potrivit cu care Comisia de Etica si Disciplina este o metoda de represiune, intrucat:

  1. analiza sesizarilor, a mijloacelor de aparare, a dovezilor si sustinerilor partilor se face NUMAI cu citarea prealabila a persoanelor implicate;
  2. luarea hotararilor se face cu majoritatea voturilor exprimate de cei trei membri si Comisiei de Etica si Disciplina,
  3. hotararile Comisiei de Etica si Disciplina NU au aplicabilitate directa, ci se transmit Consiliului director si au caracter de recomandare pentru acesta, care NU este obligat sa nu tina cont de ele

A patrusprezecea solicitare continuta in mesajul de protest: 

  1. Modificările în statului achr sa fie făcute doar in adunarea generala

Punctul de vedere al conducerii AChR:

Potrivit art. 21 alin. 3 lit. f din OG nr. 26/2000 si ale art. 8 alin. 7 par. (vii) modificarea Statutului se aproba exclusiv de catre Adunarea generala.

In aceste conditii, solicitarea este inoportuna de vreme ce modificarea Statutului AChR se realizeaza numai de catre Adunarea generala.

A cincisprezecea solicitare continuta in mesajul de protest: 

  1. Bilanțurile și balantele contabile sa fie publice în extenso

Punctul de vedere al conducerii AChR:

Potrivit dispozitiilor Legii nr. 82/1991 si ale Codului fiscal, situatiile financiare anuale verificate de catre cenzorii AChR, sunt publicate in totalitate pe site-ul oficial de internet www.ach.ro, sunt aprobate de catre Adunarea generala AChR, sunt inregistrate la ANAF si apoi sunt publicate pe site-ul de internet al ANAF in conditii de totala transparenta.

In aceste conditii, solicitarea este inoportuna intrucat situatiile financiare sunt afisate in totalitate pe site-ul oficial de internet www.ach.ro.

A saisprezecea solicitare continuta in mesajul de protest: 

  1. Reintroducerea arbitrajelor descriptive și angajarea răspunderii disciplinare a arbitrilor care au 3 gresile de arbitraj.

Punctul de vedere al conducerii AChR:

Potrivit Cap. IX pct. 41 din Regulamentul AChR privind competitiile canine exista arbitrajele descriptive, iar conform Cap. IX pct. 45 si pct. 46 din acelasi regulament, atunci cand situatia o impune (conditii climatice nefavorabile, restrictii de timp legate de conditiile contractuale de inchiriere a terenului, respectarea programului orar al Competitiei, perioada de lumina naturala etc.) se va recurge la arbitrarea cainilor in sistem nedescriptiv. Decizia va fi luata in astfel de cazuri de catre delegatul AChR de comun acord cu Organizatorul.

Conform Cap. XIX din acelasi regulament, raspunderea disciplinara a arbitriilor poate fi angajata in conditii mult mai severe decat cele mentionate in solicitare.

In aceste conditii, solicitarea este inoportuna intrucat arbitrajele descriptive sunt prevazute deja in regulament iar raspunderea disciplinara a arbitriilor poate fi angajata in conditii mult mai severe decat cele mentionate in solicitare.

A sapteprezecea solicitare continuta in mesajul de protest: 

  1. Ridicarea interdicției de a participa ca expozant la evenimentele chinologice organizate de alte organizații de profil.

Punctul de vedere al conducerii AChR:

Regulamentul AChR privind competitiile canine NU contine o astfel de interdictie.

In schimb, FCI si AChR NU recunosc organizatiile chinologice avand ca scopuri, obiective si valori care se afla in contradictie fundamentala cu cele ale FCI si AChR, caci daca ar recunoaste astfel de organizatii ar insemna ca FCI si AChR sa accepte aceste contradictii si sa isi nege propriile statute si regulamente, ceea ce este inadmisibil.

Iata de ce, avand in vedere ca membrii membrilor AChR s-au angajat sa respecte statutele si regulamentele FCI si AChR, care contin scopuri, obiective si valori care intra in contradictie fundamentala cu cele ale organizatiilor chinologice nerecunoscute de FCI sau AChR, participarea membrilor membrilor AChR la competitiile canine desfasurate de aceste organizatii nerecunoscute ar insemna ca membrii respectivi ai membrilor AChR sa accepte aceste contradictii si sa incalce statutul si regulamentele AChR si FCI, ceea ce este inadmisibil.

Pentru exemplificare, prezentam mai jos cateva dintre contradictiile fundamentale dintre AChR si Uniunea Chinolgoca Royal, organizatie nerecunoscuta de FCI si AChR.

AChR este interesata si urmareste in primul rand asigurarea masurilor de protectie a cainilor, respectiv pe cele privind bunastarea cainilor si prevenirea aplicarii de rele tratamente cainilor.

Astfel, in aplicarea si respectarea Conventiei europene pentru protectia animalelor de companie, ratificata de Romania prin Legea nr. 400/2004 si pusa in aplicare prin Legea nr. 205/2004 privind protectia animalelor, care prevad in mod expres ca sunt interzise si constituie infractiune intervenţiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codomia, cuparea urechilor,  AChR a adoptat reguli clare si stricte, publicate pe site-ul oficial de internet www.ach.ro,  pentru a preveni aplicarea de rele tratamente cainilor, inclusiv cu privire la interzicerea inscrierii si a participarii in toate competiiile canine si evenimentele chinologice organizate sub egida sa a cainilor care prezinta urechile sau cozile cupate din alte considerente decat cele curative.

In schimb, UChR permite fara nicio restrictie inscrierea si participarea cainilor ce prezinta urechile sau cozile cupate din alte considerente decat cele curative la competitiile chinologice organizate de aceasta, incuranjand astfel proprietarii si detinatorii acestor caini sa le aplice acestora rele tratamente, asa cum sunt acestea prevazute de dispozitiile art. 6 alin. 1 lit. i din Legea nr. 205/2004

Mai mult decat atat, in cursul anului 2022, in totala contradictie cu prevederile Conventiei europene pentru protectia animalelor de companie si cu principiile generale de asigurare a bunastarii animanelor si de neaplicare a relelor tratamente asupra acestora,  UChR a initiat, promovat si sustinut un proiect de modificare a Legii nr. 205/2004 in sensul permiterii cuparii urechilor si cozilor din alte considerente decat cele curative pentru anumite rase de caini, cu justificari care sfideaza logica si etologia canina.

AChR promoveaza cresterea, selectia si reproductia cainilor de rasa pura la inalte standarde de calitate.

Pe baza regulamentelor FCI, AChR a adoptat regulamente stricte de crestere, selectie si reproductie a cainilor de rasa pura, de bonitare (evaluare/arbitrare) a acestora pentru a se stabili conformitatea acestora cu rasele pure recunoscute de FCI si pentru eliberare actelor de origine (pedigree) cainilor de rasa pura, publicate pe site-ul oficial de internet www.ach.ro.

In schimb, UChR elibereaza pedigree direct in cadrul competitiilor chinologice pe care le organizeaza, in urma arbitrarii cainilor de catre un singur arbitru si fara a fi facute publice regulamentele de bonitare, ceea ce ridica serioase semne de intrebare cu privire la calitatea serviciilor de bonitare si apoi de incadrare a cainilor intr-una din rasele pure de caini.

De asemenea, UChR nu are si nu a publicat nici regulamentul de crestere si selectie a cainilor si nici regulamentul privind registrul genealogic propriu, ceea ce denota o totala lipsa de profesionalism si de transparenta cu care FCI si AChR nu pot fi de acord.

AChR pune un accent deosebit in formarea intiala, atestarea si formarea continua a specialistilor sai in domeniul chinologic.

Cu titlu de exemplu, prin regulamentele adoptate de catre FCI si AChR, ce sunt publicate pe site-ul oficial de internet www.ach.ro, o persoana poate deveni arbitru chinolog pentru 1 rasa pura de caini cel mai devreme dupa 3 ani de desfasurare de activitati de pregatire teoretica si practica si de participare la activitati si competitii canine, iar arbitru chinolog pentru toate cele peste 360 de rase pure de caini omologate de catre Federatia Chinologica Internationala poate deveni numai persoana care a desfasurat activitati de pregatire teoretica si practica si de participare la activitati si competitii canine cel putin 12 ani.

In schimb, in prima saptamana de la infiintarea in anul 2019, Uniunea Chinologica Royal a desemnat ca arbitrii pentru toate rasele pure de caini, 3 persoane care NU au avut nicio certificare anterioara ca arbitri chinologi intr-un alt sistem sau federatie canina.

De asemenea, UChR nu are si nu a publicat regulamentul privind formarea, atestarea si pregatirea arbitrilor, ceea ce denota o totala lipsa de profesionalism si de transparenta cu care FCI si AChR nu pot fi de acord.

Pe de alta parte, asa cum am aratat in partea introductiva a acestui comunicat, AChR denunta dezinformarea publica pe care doamna Florica Berindeie a postat-o in 2 randuri pe pagina sa de Facebook privind cele 350 milioane de lei ce se incaseaza din emiterea a 1 milion de adeverinte pentru caini necesare la politie in conditiile OUG nr. 55/2002, republicata si modificata, privind regimul de detinere a cainilor periculosi si agresivi.

Este de notorietate si prevazut in regulamentul AChR aferent ca serviciile de evaluare, incadrare si inregistrare a cainilor periculosi si agresivi se presteaza contra unor tarife pe care fiecare membru AChR si le stabileste in mod liber si le incaseaza de la proprietarii si detinatorii temporari ce prezinta acesti caini spre evaluare, AChR neincasand nicio suma de bani din prestarea acestor servicii.

De asemenea, asa cum am informat institutiile de presa care ne-au solicitat aceste informatii, pe care apoi      le-au facut publice, in cei aproape 22 ani de la data intrarii in vigoare a OUG nr. 55/2002, respectiv 25.05.2002, au fost inregistrati in evidentele AChR un numar de 20.358 caini periculosi si agresivi, cu o medie de aproximativ 1 mie de caini inregistrati pe an.

Fata de cele de mai sus, iata ca cele 1 milion de adeverinte ar putea fi eliberate de AChR nu mai devreme de 100 ani de acum incolo, iar sumele de bani incasate de membri AChR din prestarea acestor servicii NU sunt transferate catre si nu apartin AChR.

Consideram astfel ca prin publicarea de 2 ori pe pagina sa de Facebook a informatiilor de mai sus (date factuale) care nu au nicio corespondenta in realitate, doamna Florica Berindeie procedeaza la dezinformarea deliberata a publicului larg, a autoritatilor romane si a persoanelor care desfasoara activitati chinologice, efecuata cu scopul de a denigra activitatea si imaginea AChR si a membrilor sai.

 

Cu stima,

Cristian Stefanescu, 

Presedinte-Director Executiv AChR

 

COMUNICAT DE PRESĂ

05.03.2024

În urma informațiilor eronate apărute în spațiul public privind obligativitatea încheierii asigurărilor de răspundere civilă în condițiile O.U.G. nr. 55/2002, republicată şi modificată, privind regimul de deţinere a câinilor periculoși și agresivi, Asociația Chinologică Română, afiliată la Federația Chinologică Internațională precizează urmatoarele:

Conform dispozițiilor art. 4 alin. 1 lit. D din O.U.G. nr. 55/2002, republicată şi modificată, doar persoanele care deţin câini periculoși categoria I, respectiv câini de luptă şi de atac, asimilați prin caracterele morfologice cu caini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog şi metișii lor, au obligația încheierii unei asigurări de răspundere civilă pentru eventualele pagube produse de acești câini. Precizăm în mod expres că American Bully NU este o rasă pură de câini omologată şi că aceşti câini sunt metiși ai câinilor de tip Pit Bull.

Potrivit aceluiaşi act normativ NU este obligatorie încheierea asigurărilor de răspundere civilă de către persoanele ce deţin câini agresivi sau câini periculoși categoria a II-a (câinii din rasele American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobanesc Caucazian, Cane Corso şi metișii lor).

Obligaţia încheierii unei asigurări de răspundere civilă pentru eventualele pagube produse de câinii periculoși categoria I este prevăzută în actul normativ mai sus-menționat încă de la adoptarea sa în anul 2002, iar nerespectarea acestei obligații se constată şi se sancționează cu amendă de la 500 la 1.500 lei de către poliţiştii desemnați din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, conform prevederilor art. 18 alin. 1 lit. C raportate la cele ale art. 18 alin. 2 lit. A din același act normativ.

Asociația Chinologică Română NU are competente legale sau regulamentare privind înregistrarea, verificarea şi controlul îndeplinirii obligației proprietarilor şi deţinatorilor temporari de câini periculoși categoria I, de încheiere a unei asigurări de răspundere civilă pentru eventualele pagube produse de aceşti câini şi nici nu are evidența polițelor de asigurare încheiate.

Cu stimǎ,

Cristian Ştefănescu,

Preşedinte-Director Executiv A.Ch.R.

Competiții 2022

Adresă

Str.Sporturilor nr.10, bl.17, sc.B, et.3, ap.13, Sfantu Gheorghe, Judetul Covasna

Telefon

Telefon

Email

Cazare

Date bancare

Asociatia Chinologica COVASNA

CIF 33016968

CONT RON - RO66BTRLRONCRT0243968601

CONT EURO: RO16BTRLEURCRT0243968601

SWIFT: BTRLRO22

Parteneri

Sponsor oficial

Sponsori Covasna Winner 2022

Sponsor Diamant

Sponsor Gold